Catre: Curtea de Apel Bucuresti

Catre

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A VIII-A – CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar: 4991/2/2011

Termen: 07.02.2012

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa Asociatia Salvati Bucurestiul, cu sediul ales pentru comunicarea corespondentei si a actelor de procedura in Bucuresti, Bd. Mihail Kogalniceanu nr. 10, corp A+B, et. 1, ap. 3D, sector 5, in calitate de reclamanta, in contradictoriu cu paratii:

- Ministerul Culturii si Patrimoniului National, cu sediul in Bucuresti, Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1

- Ministrul Culturii si Patrimoniului National, cu sediul in Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1

- Municipiul Bucuresti, cu sediul in Splaiul Independentei nr. 291-293, Bucuresti sector 6,

formulam prezentele

CONCLUZII SCRISE

prin care va solicita

A. Sa respingeti exceptiile formulate de parati

B. Sa anulati Ordinul Ministrului Culturii si Patrimoniului National nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Hotel Marna

C. Sa anulati Ordinul Ministrului Culturii si Patrimoniului National nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Casa C-tin Radulescu

D. Sa dispuneti reconstruirea de catre parati a imobilelor Hotel Marna si Casa C-tin Radulescu pe amplasamentele pe care se gaseau inainte de distrugere

pentru urmatoarele motive:

A. Asupra exceptiilor ridicate de parati

A1. Exceptia neindicarii de catre reclamanta in cuprinsul cererii de chemare in judecata a temeiurilor de fapt si de drept ale acesteia precum si a temeiului de drept

Apreciaza paratul Ministerul Culturii in cuprinsul intampinarii aceea ca

Reclamanta, fara a-si indeplini obligatiile procesuale prevazute de Art. 112 Cod Proc. Civ, constand in justificarea calitatilor procesuale active si pasive, va cere sa anulati niste acte administrative de autoritate cu caracter individual care si-au produs demult efectele si sa dispuneti in sarcina paratilor reconstruirea imobilelor Hotel Marna si Casa Constantin Radulescu omitand sa ne indice temeiul legal al cererii sale[...] Ne-ar reveni asadar subsemnatilor obligatia de a arata in ce consta obiectul cererii, temeiurile de fapt si de drept ale acesteia precum si temeiul de drept.

Criticile paratului privind neindicarea de catre reclamanta a temeiului de drept al cererii sale introductive de instanta sunt neintemeiate.

A1.1. Cererea de chemare in judecata indica explicit obiectul cererii

Asa cum cererea de chemare in judecata a reclamantei a mentionat expres, obiectul actiunii judiciare este anularea, in virtutea prevederilor Art. 8 al Legii 554/2004 a contenciosului administrativ actului administrativ Ordinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Hotel Marna din Str. Buzesti nr. 3, sect. 1, Anularea Ordinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National nr. 2626/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Casa Constantin Radulescu, fatadele dinspre Calea Gritivei si Str. Buzesti din Calea Grivitei nr. 80, sect. 1, precum si reconstruirea de catre parati a celor 2 imobile pe amplasamentul pe care se gaseau inainte de distrugere.

A1.2. Cererea de chemare in judecata indica motivele de fapt si de drept ale cererii

In cererea de chemare in judecata si in precizarea actiunii am indicat explicit motivele de drept pe care ne fundamentam actiunea. Am indicat de asemenea motivele de fapt, la inceputul paragrafului B a cererii de chemare in judecata.

A1.3. Chiar daca cererea de chemare in judecata nu continea explicit motivele de fapt si de drept, nerespectarea conditiilor prevazute de art. 112, pct. 4 nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata

Potrivit Codului de procedura civila, art. 133

(1) Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Codul de procedura civila prevede asadar limitativ situatiile in care lipsa unor mentiuni ale cererii de chemare in judecata aratate la Art. 112 C.proc.civ. atrage nulitatea cererii. Nerespectarea conditiilor prevazute de Art. 112, pct. 4 nu este prevazuta sub sanctiunea nulitatii cererii de chemare in judecata.

A1.4. Chiar daca cererea de chemare in judecata nu continea explicit motivele de fapt si de drept, motivele de fapt si de drept ale cererii nu se confunda cu obiectul cererii

Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in mod constant aceea ca motivele de fapt si de drept ale cererii nu se confunda cu obiectul cererii. In acest sens relevant este Decizia ICCJ nr. 4607 din 9 decembrie 2008 pronuntata in Dosarul 434/64/2006 din care citam

Obiectul cererii de chemare in judecata fixeaza limitele cadrului procesului in care se va desfasura judecata cu privire la acel obiect, instanta fiind tinuta de acesta in sensul ca in toate cazurile judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii (art. 129 alin. Final C.proc.civ) deci neputand acorda nici mai mult, mai putin sau altceva decat s-a cerut. Totodata obiectul cererii, pe de o parte, determina competent, cuantumul taxelor precum si admisibilitatea mijloacelor de proba iar, pe de alta parte, se analizeaza atunci cand se invoca litispendenta, conexitatea, autoritatea de lucru judecat.

Asadar obiectul cererii nu poate fi confundat cu motivele de fapt care reprezinta imprejurarile de fapt ce l-au determinat pe reclamant sa se adreseze instantei si nici cu motivele de drept care reprezinta temeiul juridic, cauza cererii de chemare in judecata care este fundamentul raportului juridic dedus judecatii. Mai mult, reclamantul nu este obligat sa indice chiar textul de lege pe care se intemeiaza, deoarece incadrarea in text poate sa o faca judecatorul.

Aprecierea paratului privind trimiterile mult prea vagi si generice ale reclamantei la dispozitiile Legii 422/2001 privind protectia monumentelor istorice precum si ale Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ nu poate duce la o concluzie de neprimire a cererii de chemare in judecata a reclamantei.

A1.5. Chiar daca cererea de chemare in judecata nu continea explicit motivele de fapt si de drept, motivele de fapt si de drept indicate de catre reclamant in cererea adresata instantei nu limiteaza controlul instantei de contencios administrativ asupra legalitatii actului

Potrivit Art. 129 C proc. Civ, care consacra principiul rolului activ al judecatorului,

Presedintele este in drept sa puna intrebari partilor sau sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar daca nu sunt cuprinse in cerere sau intampinare. El va putea ordona dovezile pe care le va gasi de cuviinta, chiar daca partile se impotrivesc.

Potrivit Art. 130 C.proc.civ,

Judecatorii sunt datori sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevarul si pentru a preveni orice greseala in cunoasterea faptelor; ei vor da partilor ajutor activ in ocrotirea drepturilor si intereselor lor. Ei vor hotari numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii.

Rolul activ al judecătorului este limitat, aşadar, asupra celor ce formează obiectul pricinii, care este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată şi nu prin susţinerile reclamantului în justificarea pretenţiilor sale ori prin probele administrate, acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluţiei asupra obiectului cererii^{^[1]}.

A1.6. Chiar daca cererea de chemare in judecata nu continea explicit motivele de fapt si de drept, avand in vedere principiul ocrotirii interesului public in dreptul administrativ, judecatorul este chemat sa verifice actul sub toate aspectele

Rolul activ al judecatorului la care facem referire mai sus este ‘exacerbat’ de aceea ca ne aflam intr-un litigiu de contencios administrativ in care nu opereaza distinctia intre regimul juridic al nulitatii relative si cel al nulitatii absolute decelate in dreptul comun. Litigiul de contencios administrativ are ca obiect un act administrativ emis in aplicarea sau organizarea legii. Litigiul de contencios administrativ pune in cauza autoritatea publica, interesul public, care sunt in conflict cu un drept sau interes legitim personal. De vreme ce ratiunea principala de a fi a administratiei publice o reprezinta emiterea de acte administrative prin care se organizeaza executarea legii sau se face aplicarea legii la cazuri concrete, conflictul care are ca obiect actul administrativ este un conflict care vizeaza nu numai drepturile si interesele legitime ale partilor, ca subiecte de drept privat, ci si modul de exercitare a competentei de catre autoritatile publice, ca subiecte de drept public. Conflictul ce are ca obiect actul administrativ este, asadar, un conflict si de ordine publica. Instanta poate retine, pentru pronuntarea unei solutii care sa reflecte adevarul judiciar si care tinde la inlaturarea unei vatamari aduse interesului public in sensul aratat mai sus, orice imprejurare de fapt sau de drept in privinta careia la dosarul cauzei exista probe.

Care ar fi altfel ratiunea textului de lege – care permite judecatorului sa solicite autoritatii emitente sa depuna ‘intreaga documentatie care a stat la baza emiterii actului’? Astfel, potrivit Legii 554/2004, ART. 13, alin 1

La primirea cererii, instanta dispune citarea părtilor si poate cere autoritătii al cărei act este atacat să îi comunice de urgentă acel act, împreună cu întreaga documentatie care a stat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrări necesare pentru solutionarea cauzei.

A2. Exceptia lipsei calitatii procesuale active si a lipsei de interes a reclamantei

A2.1. Subscrisa justifica vatamarea unui interes public

Subscrisa este un organism social care invoca vatamarea unui interes public, pe domenii de interes prevazute in statutul Asociatiei

Conform art. 2 (1) a) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ,

sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public.

Prin urmare, trebuie justificat ca obiectul cauzei este vatamarea unui interes public, pe domenii de interes prevazute de statutul Asociatiei.

Urmatoarele argumente dovedesc ca obiectul cauzei se inscrie in scopul, obiectivele si activitatile prevazute de statutul Asociatiei:

A2.1.1. Protectia patrimoniului constituie o activitate de interes public prevazuta de statutul Asociatiei Salvati Bucurestiul

Conform art. 2 alin. (2) al Statutului sau, Asociatia Salvati Bucurestiul are ca obiectiv

pastrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic si istoric al Bucurestiului.

Prin cele doua acte administrative atacate, asa cum am aratat in actiunea introductiva, doua imobile clasate ca monumente istorice, apartinand asadar patrimoniului cultural al Bucurestiului si-au pierdut statutul juridic de protectie conferit de Legea 422/2001, aducand-se astfel atingere patrimoniului arhitectural-urbanistic si istoric al Bucurestiului.

A2.1.2. Ordinea de drept si realizarea competentelor autoritatilor locale constituie o activitate de interes public prevazuta de statutul Asociatiei Salvati Bucurestiul

Potrivit Articolului 2 alin. (1) lit. r) a Legii 554/2004

interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;

Respectarea legii in emiterea actelor administrative de catre autoritatile publice este unul din obiectivele prevazutre de statutul Asociatiei Salvati Bucurestiul. Astfel, articolul 2 alin. (7) din statutul Asociatiei prevede ca obiectiv al asociatiei

atacarea in instanta a deciziilor ilegale ale autoritatilor locale si centrale in probleme ce tin de domeniile arhitecturii si urbanismului, al protectiei monumentelor, al protectiei mediului inconjurator si in general de calitatea locuirii

Prin prezenta actiune, Asociatia Salvati Bucurestiul doreste sa dovedeasca ilegalitatea unor acte administrative emis de Ministerul Culturii si Patrimoniului National, circumscrise domeniului arhitecturii si al protectiei monumentelor.

A2.2. Asociatia are drept la actiune in temeiul Constitutiei si al Legii 554/2004

Articolul 52 alin. (1) al Constitutiei Romaniei prevede dreptul persoanei care invoca vatamarea unui interes legitim printr-un act administrativ de a obtine pe calea justitiei recunoasterea interesului legitim

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.

Aceasta prevedere este precizata de articolul 1 alin. (1) si articolul 8 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ

Art. 1. Subiectele de sesizare a instanţei

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Art. 8 Obiectul acţiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

A2.3. Codul Civil prevede dreptul persoanei juridice de a actiona in realizarea scopului prevazut de statutul sau

Articolul 206 alin. (2) din Codul Civil prevede:

(2) Persoanele juridice fara scop lucrativ pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut.

prevedere care preia continutul articolului 34 al Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice abrogat odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Civil

Art. 34. Persoana juridica nu poate avea decit acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul.

Intrucat statutul subscrisei prevede protectia patrimoniului, iar obiectul cauzei este unul de protectie a patrimoniului, asociatia calitate procesuala si interes in cauza de fata.

Aceasta interpretare este confirmata de decizia nr. 1275/21.02.2011 a Curtii de Apel Bucuresti pronuntata in dosarul 11453/2/2010, depusa la dosarul cauzei la termenul din 31.01.2012. Decizia se refera la decretul 31/1954 in vigoare la momentul pronuntarii.

A2.4. Practica judiciara

In sprijinul celor aratate, mentionam faptul ca Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti sau Judecatoria Sector 1 au declarat admibile 18 actiuni principale ale subscrisei in cauze similare de acte administrative ilegale in urbanism / constructii / protejarea patrimoniului:

17495/3/2009 (suspendare PUD), 15050.01/3/2009 (anulare PUD), 20896/3/2009 (suspendare autorizatie desfiintare), 22914/3/2009 (suspendare autorizatie desfiintare), 44206/3/2010 (suspendare aviz desfiintare), 52452/3/2010 (suspendare PUZ), 11453/2/2010 (contestare declasare monument istoric), 60056/3/2010 (suspendare autorizatii desfiintare), 62706/3/2010 (suspendare autorizatie desfiintare), 3162/3/2011 (suspendare autorizatie desfiintare), 3181/3/2011 (suspendare lucrari desfiintare), 7041/3/2011 (suspendare autorizatii desfiintare), 8800/299/2011 (suspendare lucrari desfiintare), 21773/3/2011 (suspendare autorizatii desfiintare), 22382/3/2011 (suspendare PUZ), 33719/3/2011 (suspendare PUD si autorizatie construire), 44647/3/2011 (suspendare autorizatie construire), 50505/3/2011 (suspendare PUZ si autorizatie construire).

Una dintre aceste actiuni, dosarul 60056/3/2010, s-a referit la imobilele in cauza, prin actiune fiind ceruta (si obtinuta) suspendarea executarii autorizatiilor de desfiintare a acestora.

A3. Exceptia lipsei de obiect a actiunii

Paratul invedereaza de asemenea instantei prin intampinare aceea ca

In dosarele nr. 11453/2/2010 al CAB SA a VIII-a solutionat prin Sc. Nr. 1275/21.02.2011 si nr. 11452/2/2010 […] Curtea a retinut ca cererea reclamantei a ramas fara obiect intrucat imobilele declasate au fost demolate asa cum a rezultat din documentele depuse. Prin urmare, ordinele a caror anulare se solicita si-au produs efectele in vederea carora au fost emise[…] In opinia noastra aceleasi considerente trebuie retinute si in solutionarea prezentei cauze, deoarece situatia in fapt a imobilelor este aceeasi: ele au fost demolate, iar actele atacate si-au produs efectele, astfel ca anularea lor de catre instanta ar fi lipsita de utilitate practica.

A3.1. Cererile de anulare ale ordinelor de declasare au in mod evident obiect prin prisma capetelor de cerere privind repararea pagubei

Articolul 52 al Constitutiei Romaniei prevede:

Art.52. Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica
(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.

(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.

Aliniatul (2) al articolului 52 din Constitutia Romaniei impune dreptul persoanei vatamate la recuperarea pagubei in sfera de jurisdictie a Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, la care articolul 52 din Constitutie se refera, adica in cadrul unei actiuni in contencios administrativ.

Prevederile constitutionale cu privire la repararea pagubei sunt detaliate in articolul 1 alin. (1) si articolul 8 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ

Art. 1. Subiectele de sesizare a instanţei

Art. 8 Obiectul acţiunii judiciare

In cazul de fata, repararea pagubei se poate face doar prin reconstruirea de catre parati a imobilelor demolate. In mod evident, aceasta cerere nu este lipsita de obiect, deci cererea de anulare a actelor, pe care se bazeaza, nu este lipsita de obiect.

A3.2. Legea 554/2004 prevede admisibilitatea actiunii in anulare a actelor administrative care si-au produs efectele

Potrivit Articolului 1 alin (6) al Legii contenciosului administrativ 554/2004

(6) Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instantei anularea acestuia, în situatia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil si a produs efecte juridice. În cazul admiterii actiunii, instanta se pronuntă, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, si asupra validitătii actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de acestea. Actiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

Din dispozitiile legale mai sus citate rezulta in afara oricarui dubiu admisibilitatea actiunii de anulare a unui act administrativ care si-a produs efectele juridice.

Pe de o parte Legea 554/2004 prevede capacitatea procesuala activa a autoritatii publice emitente a unui act administrativ nelegal care a produs efecte juridice. Prin urmare legiuitorul prevede posibilitatea anularii de catre instanta a unui act administrativ care a produs efecte juridice.

Pe de alta parte, Legea 554/2004 prevede ca instanta, la cerere, sa se pronunte si asupra legalitatii actelor civile incheiate in baza actului administrativ nelegal, precum si asupra efectelor juridice produse de acestea. Cum ar putea instanta sa se pronunte asupra legalitatii actelor subsecvente fara sa se pronunte asupra legalitatii actului care le-a produs?

A3.2.1. Practica judiciara

O cauza similara a facut obiectul dosarului 45683/2/2008 judecat de Tribunalul Bucuresti, recursul fiind judecat de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul 2223/2/2010. Obiectul cauzei l-a reprezentat construirea unui imobil in Calea Dudesti nr. 94, in baza unei autorizatii de construire.

In fata instantei de recurs paratii recurenti au depus Procesul Verbal de Receptie la terminarea lucrarilor nr. 204 din 05.05.2009. Cu toate acestea, prin Decizia Civila nr. 2350 din 11.11.2010 (depusa la dosarul cauzei pe 06.12.2011), instanta de recurs a respins recursul si a confirmat sentinta instantei de fond in anularea autorizatiei. Conform motivarii Instantei de recurs

Cat priveste sustinerile din primul recurs referitoare la incetarea efectelor autorizatiilor de construire prin receptia lucrarii si intabularea in cartea funciara a imobilului, producerea efectelor juridice specifice de catre actul administrativ atacat si intrarea imobilului in circuitul civil, nu impiedica controlul de legalitate al actului in contenciosul administrativ, in acest sens fiind si dispozitiile art. 1 alin. 6 din Legea 554/2004.

O concluzie similara este retinuta de Curtea de Apel Cluj in decizia civila nr. 46/11.01.2007, depusa la dosarul cauzei.

A3.2.2. Doctrina judiciara

Doctrina judiciara confirma admisibilitatea actiunilor de anulare a actelor administrative care au produs efecte juridice. Citam din tratatul dlui Ovidiu Podaru “Drept administrativ. Practica judiciara comentata”, p. 401:

Nu dorim sa dezvoltam exacerbat problema revocabilitatii, respective a anulabilitatii actelor administrative realizate material, caci am facut-o atat in volumul teoretic, cat si cu alta ocazie, intr-un comentariu dedicat primelor doua acte. Ne propunem in continuare doar sa transam principalele directii referitoare la raporturile dintre aceste cauze extinctive.

a) in ceea ce priveste posibilitatea de revocare a unei autorizatii realizate material, in principiu aceasta nu este permisa. […]

b) in ceea ce priveste posibilitatea instantei de a anula un act realizat material, aceasta trebuie sa existe in toate cazurile. Solutia se fundamenteaza atat teoretic (caci anularea desfiinteaza efectele juridice – deci abstracte – ale actului administrativ, creand astfel premisa pentru restitution in integrum si in plan material, prin demolarea a ceea ce s-a construit fara autorizatie) cat si legal, caci potrivit art. 5 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ un asemenea act nu este exceptat de la controlul jurisdictional.

A3.3. Actul in cauza sta la baza unor acte administrative contestate de subscrisa in actiuni separate

Prin dosarele 47550/3/2011 si 56830/3/2011, subscrisa am solicitat anularea autorizatiilor de desfiintare nr. 596/2010, 598/2010, 1/2011 si 2/2011 pentru cele doua imobile in cauza. Faptul ca autorizatiile se bazeaza pe ordinele in cauza a fost unul dintre motivele de anulare invocate. Ar fi absurd ca instanta sa respinga ca inadmisibila prezenta actiune pentru ca ulterior sa o admita pe calea exceptiei de nelegalitate.

A3.3.1. Practica judiciara

Aceasta interpretare este confirmata de decizia civila a Curtii de Apel Cluj nr. 11835/2005:

Instanta de fond sugereaza, prin motivarea hotararii, ca reclamantii au deschisa calea unei actiuni in raspundere civila delictuala in cadrul careia se poate analiza fapta ilicita a administratiei de a elibera o autorizatie nelegala. Aceasta din urma fapta nu poate fi analizata de instanta de prept comun, intrucat se circumscrie contenciosului administrativ, astfel ca in cadrul litigiului de drept comun ar trebui invocata pe cale de exceptie nelegalitatea actului, exceptie de competenta instantei de contencios administrativ. Acceptand motivarea instantei de fond s-ar ajunge la situatia in care desi efectele actului administrativ au fost epuizate, acesta sa fie totusi cenzurat pe cale de exceptie, desi s-a considerat inadmisibila pe calea unei actiuni directe in contencios.

A3.4. Executarea actului nu epuizeaza efectele juridice pe care actul le produce

Consideram ca actiunea ar putea fi considerata inadmisibila numai in conditia in care actul administrativ atacat si-ar fi epuizat efectele juridice asupra tuturor persoanelor afectate de acesta. Citam in acest sens din decizia civila nr. 11835/2005 a Curtii de Apel Cluj Situatia de incetare a aplicabilitatii actului administrativ prin producerea efectelor acestuia trebuie analizata in raport cu toate efectele pe care un act administrativ le poate produce, atat in raport cu solicitantii – beneficiari directi ai actului, cat si in raport cu terte persoane.

In cazul de fata statutul de monumente istorice produce, prin zona de protectie a acestora, obligatii fata de toti locuitorii din respectiva zona i special si fata de locuitorii orasului in general, prin introducerea regulamentului zonei de protectie in Planul Urbanistic General al localitatii.

A4. Exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind obligarea paratilor la reconstruirea imobilelor

Pentru a aprecia asupra netemeiniciei acestei exceptii, va rugam sa observati ca paratul nu aduce nicio motivare in sustinerea exceptiei invocate.

Reclamanta am aratat in cererea precizatoare a actiunii introductive de instanta toate temeiurile de drept si de fapt de care intelegem sa ne servim in sprijinul petitului actiunii noastre vizand obligarea paratilor la reconstruirea imobilelor declasate.

Reclamanta am invocat atat prevederile constitutionale cat si izvorand din legea contenciosului administrativ in sensul obligarii paratilor la reconstruirea imobilului, sens in care apreciem ca petitul este pe deplin admisibil.

Fundamentul constitutional al Legii 554/2004 a contenciosului administrativ este articolul 52 al Constitutiei Romaniei, care prevede:

(2) Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.

Aliniatul (2) al articolului 52 din Constitutia Romaniei impune dreptul persoanei vatamate la recuperarea pagubei in sfera de jurisdictie a Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, la care articolul 52 din Constitutie se refera.

Prevederile constitutionale cu privire la repararea pagubei sunt prevazute in articolul 1 alin. (1) si articolul 8 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ

Art. 1. Subiectele de sesizare a instanţei

Art. 8 Obiectul acţiunii judiciare

Reconstruirea imobilului este singura posibilitate de reparare a pagubei. Imobilele in cauza avea statut de monument istoric. Disparitia lor a produs un prejudiciu interesului public. Nu exista o alta compensatie posibila in repararea prejudiciului decat operatiunea de reconstruire a lor.

A4.1. Practica judiciara

Prin Decizia Curtii de apel Cluj nr. 1472/31.05.2010, depusa la dosarul cauzei, instanta de contencios administrativ anuleaza o autorizatie de construire si impune demolarea constructiei edificate in baza respectivei autorizatii, ca forma de reparare a pagubei. In motivarea deciziei, instanta mentioneaza

datorita nelegalitatii autorizatiei si consecintelor negative si de neinlaturat prin care s-a edificat o constructie mai inalta decat prevad normele urbanistice, la distante sub minimul stabilit prin aceleasi dispozitii si cu un coeficient de ocupare de trei ori mai mare decat maximul admis, este intemeiata si solicitarea reclamantei de demolare a constructiei edificate de catre paratul Briciu Ionel.

Aceeasi solutie a fost data prin Decizia Curții de Apel Galați nr. 132/R/13.04.2006 depusa la dosarul cauzei.

Legiuitorul a prevazut un regim simetric pentru autorizatiile de construire si autorizatiile de desfiintare. Astfel, articolul 8 alin. (2) al Legii 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii prevede

(2) Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii, cu excepţiile prevăzute la art. 11.

Intrucat legiutorul a prevazut un regim simetric pentru autorizatiile de construire si pentru autorizatiile de desfiintare, iar practica instantelor de contencios administrativ este de repararea a pagubei prin dispunerea desfiintarii constructiilor edificate in baza autorizatiilor de construire ilegale, singura forma de reparare a pagubei in cazul constructiilor desfiintate in baza unor autorizatii de desfiintare ilegale trebuie sa fie dispunerea reconstruirii cladirilor.

A4.2. Practica judiciara

Prin sentinta civila nr. 3367/13.10.2011 pronuntata in dosarul 22378/3/2011, Tribunalul Bucuresti a respins exceptia inadmisibilitatii cererii de reconstruire a imobilului din Sos. Kiseleff nr. 39, demolat in urma unei autorizatii de desfiintare constatate ilegale de catre instanta.

A5. Exceptia inadmisibilitatii actiunii de anulare a ordinelor de declasare ca introdusa de o persoana alta decat titularul dreptului de proprietate asupra imobilului

Paratul apreciaza pe calea intampinarii aceea ca potrivit dispozitiilor Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice singura persoana indreptatita la atacarea ordinului de declasare este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, pentru care aceeasi lege, la art. 15, prevede o procedura speciala de contestare a actului. O actiune in instanta formulata in afara acestui temei si de o alta persoana decat titularul dreptului de proprietate asupra imobilului ar fi, aprecierea paratului, inadmisibila.

Cu toate aceste, interpretarea data de parat dispozitiilor Art. 15 al Legii 422/2001 nu are niciun temei legal sau jurisprudential si echivaleaza cu o restrangere drastica a principiului liberului acces la justitie a tuturor persoanelor care justifica un interes in a ataca pentru nelegalitate actele in cauza.

Paratul confunda doua proceduri prevazute de articolul 15 al Legii 422/2001:

- contestarea ordinului de clasare / declasare la Ministerul Culturii, emitentul actului, prevazuta in alin. (1) – (6) ale articolului 15

- atacarea in instanta a ordinului de clasare / declasare, prevazuta in alin. (7) a articolului 15.

Legiutorul restrictioneaza intr-adevar prima procedura doar pentru proprietarul imobilului. Insa nu prevede nici o conditionare pentru atacarea in instanta a ordinului de clasare / declasare. Alin. (7) al articolului 15, pe care paratul omite sa-l citeze, este explicit in acest sens:

(7) În situaţia introducerii unei acţiuni în contencios administrativ împotriva ordinului de clasare sau a comunicării declanşării procedurii de clasare, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, asupra bunului imobil în cauză se aplică regimul juridic al monumentelor istorice.

In plus, o interpretare contrara ar fi in opozitie cu prevederile articolului 52 din Constitutia Romaniei

(1) Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.

intrucat, asa cum am aratat in detaliu in sectiunea A2, exista mai multe persoane interesate de statutul de monument istoric in afara proprietarului acestuia.

A5.1. Practica judiciara

Prin sentinta civila nr. 3561/21.12.2010 pronuntata in dosarul 60056/3/2010, Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiilor de desfiintare nr. 596/2010 si 598/2010 pentru imobilele in cauza apreciind, in temeiul alin. (7) a articolului 15, ca pana la solutionarea dosarelor nr. 11452/2/2010 si 11453/2/2010 prin care solicitam suspendarea executarii ordinelor de declasare in cauza imobilele au statut de monument istoric.

Instanta a apreciat implicit ca actiunile subscrisei din dosarele nr. 11452/2/2010 si 11453/2/2010 sunt admisibile.

A6. Asupra exceptiei calitatii procesuale pasive a Ministerului Culturii

Aceasta cerere este absurda, prin prisma prevederilor articolului 26 alin. (1) pct. 6 din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

Art. 26. - (1) În vederea protejării monumentelor istorice Ministerul Culturii şi Cultelor îndeplineşte, direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate ori prin alte instituţii publice subordonate, următoarele atribuţii:

[...] 3. conferă, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, regimul de monument istoric;

coroborat cu articolul 19 alin. (3) din Legea 422/2001

(3) Declasarea monumentelor istorice urmează aceeaşi procedură ca cea prevăzută pentru clasare.

Cu alte cuvinte, chiar daca Ministrul Culturii este cel care a semnat ordinele de declasare, le-a semnat in numele Ministerului Culturii. In plus, Ministerul Culturii este organismul care a asigurat operatiunea administrativa pe care s-a bazat emiterea ordinelor de declasare.

A7. Asupra exceptiei calitatii procesuale pasive a Municipiului Bucuresti

Municipiul Bucuresti este cel care a solicitat, prin cererea 3237/28.09.2010 si prin “plangerea prealabila” nr. 3236/28.09.2010, declasarea celor doua imobile.

Municipiul Bucuresti era proprietarul imobilelor la momentul emiterii ordinelor de declasare, la momentul emiterii autorizatiilor de desfiintare si la momentul desfiintarii acestora si este, la acest moment, proprietarul terenului pe care se gaseau cele doua imobile. Decizia in privinta anularii ordinelor de declasare, si cu atat mai mult decizia in privinta reconstruirii celor doua imobile, trebuie sa-i fie opozabila.

Municipiul Bucuresti este cel care, prin autorizatiile nr. 596/2010, 598/2010, 1/2011 si 2/2011, a demolat cele doua imobile. Pentru motivele pe care le vom explica in detaliu in capitolul C, decizia in privinta reconstruirii celor doua imobile trebuie sa-i fie opozabila.

B. Asupra anularii ordinului de declasare nr. 2624/2010 privind Hotel Marna

B0. Procedura de declasare a monumentelor istorice, conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, procedura de declasare a unui monument istoric comporta urmatorii pasi:

1) Cererea de declasare catre Directia pentru Cultura

2) Declansarea procedurii de declasare de catre Directia pentru Cultura

3) Comunicarea catre proprietarul imobilului a declansarii procedurii de declasare

4) Intocmirea dosarului de declasare de catre Directia pentru Cultura

5) Avizarea cererii de declasare in Comisia Zonala a Monumentelor Istorice

6) Intocmirea unui referat de catre Directia pentru Cultura

7) Avizarea de catre Sectiunea evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

8) Avizarea de catre Comisia Nationala a Monumentelor Istorice

9) Elaborarea si publicarea Ordinului Ministrului Culturii privind declasarea.

Pasul nr. 1) poate sa lipseasca in cazul declansarii din oficiu a procedurii de declasare. In schimb pasii 2) – 9) sunt obligatorii.

Vom descrie in sectiunile urmatoare in detaliu incalcarea fiecaruia dintre pasii 1) – 8) in emiterea ordinului 2624/2010.

B1. Cererea de declasare nu a fost adresata Directiei pentru Cultura

Articolul 19 alin. (3) al Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede

(3) Declasarea monumentelor istorice urmează aceeaşi procedură ca cea prevăzută pentru clasare. [...]

Articolul 13 alin. (1) al Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede

Art. 13. - (1) Procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, astfel:

1. din oficiu, în următoarele situaţii:

[...]

2. la cererea sau, după caz, la propunerea:

[...]

Prin urmare cererea de declasare trebuia adresata Directiei pentru Cultura Bucuresti, institutia care trebuia sa declanseze procedura de declasare. Cererea nr. 3237/28.09.2010 pentru declasarea Hotel Marna a fost adresata Ministerului Culturii si Patrimoniului National si Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, organe necompetente in a declansa procedura de declasare a monumentului.

B1.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009, cererea de declasare a fost inaintata de S.P. Centrul de Consultanta in Afaceri S.R.L. in numele Municipiului Bucuresti catre Directia pentru Cultura Bucuresti prin adresa 328/12.03.2009 aflata la dosarul prezentei cauze.

B2. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea art. 13 alin. (1) din Legea 422/2001, intrucat Directia pentru Cultura Bucuresti nu a declansat procedura de declasare

Articolul 13 alin. (1) al Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede

Art. 13. - (1) Procedura de clasare se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, astfel:

1. din oficiu, în următoarele situaţii:

a) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

b) pentru bunurile imobile aflate în proprietatea cultelor religioase;

c) pentru bunurile imobile descoperite întâmplător sau în cadrul unor cercetări arheologice sistematice;

2. la cererea sau, după caz, la propunerea:

a) proprietarului bunului imobil;

b) primarului localităţii, a consiliului local sau judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe al cărui teritoriu administrativ se află bunul imobil în cauză;

c) Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Comisiei Naţionale de Arheologie sau a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor;

d) asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;

e) instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu.

Prin coroborarea acestui articol cu art. 19 alin. (3) conform caruia declasarea urmeaza aceeasi procedura ca si clasarea rezulta ca procedura de declasare trebuia declansata de Directia pentru Cultura a Municipiului Bucuresti.

Aceasta conditie prevazuta de Legea 422/2001 nu a fost indeplinita. Nu exista un act prin care Directia pentru Cultura a Municipiului Bucuresti declanseaza procedura de declasare. De fapt, nu exista vreun act prin care Directia pentru Cultura Bucuresti sa fi fost implicata in procedura de declasare.

B3. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea art. 14 alin. (1) al Legii 422/2001, intrucat declansarea procedurii de declasare nu a fost comunicata proprietarului

Articolul 15 din Legea 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de drumuri de interes national, judetean si local, in vigoare la data emiterii ordinului 2624/2010, prevedea

Art. 15. Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.

Hotararea de stabilire a despagubirilor nr. 64/02.08.2010 (aflata la dosarul cauzei) prevedea in articolul 1 consemnarea unei despagubiri in valoare de 3.743.107 lei societatii S.C. Marna S.A., proprietara Hotel Marna din str. Buzesti nr. 3. Conform ordinului de plata nr. 4716 (aflat la dosarul cauzei), Municipiul Bucuresti a consemnat suma de 3.743.107 lei la data de 05.10.2010 societatii S.C. Marna S.A. Prin urmare, S.C. Marna S.A. a fost proprietara imobilului Hotel Marna pana la data de 05.10.2010.

Articolul 14 alin. (1) al Legii 422/2001 prevede

Art. 14. - (1) Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor au obligaţia de a comunica de îndată proprietarului, titularului dreptului de administrare sau, respectiv, titularului altui drept real asupra bunului imobil declanşarea procedurii de clasare sau de declasare.

Prin coroborarea acestui articol cu art. 19 alin. (3) conform caruia declasarea urmeaza aceeasi procedura ca si clasarea rezulta ca inainte de dezbaterea cererii de declasare in Comisia Nationala a Monumentelor Istorice din 29.09.2010, S.C. Marna S.A., proprietarul imobilului, trebuia sa fie instiintata de catre Directia pentru Cultura Bucuresti de declansarea procedurii de declasare a imobilului. Nu exista dovada acestei comunicari. De fapt, asa cum am mentionat in sectiunea anterioara, Directia pentru Cultura Bucuresti nu a fost implicata in procedutra de declasare.

B4. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea 422/2001, in absenta unui dosar de declasare

Articolul 13 alin. (2) din Legea 422/2001 prevede

(2) Dosarul de clasare sau de declasare este întocmit de serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, de regulă, prin experţi autorizaţi sau specialişti atestaţi înscrişi în registrele Ministerului Culturii şi Cultelor şi se înaintează compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii şi Cultelor, care îl analizează şi îl prezintă, după caz, Comisiei Naţionale de Arheologie şi/sau Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice spre analiză şi propuneri. Secretarul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice elaborează proiectul de ordin de clasare sau de declasare, pe care îl înaintează ministrului culturii şi cultelor spre aprobare.

Normele metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2260/2008 prevad in articolul 14 alin. (1) componenta dosarului de declasare

Art. 14. (1). Dosarul de clasare cuprinde:

1.documentatia tehnică:

a)fisa analitică de inventariere întocmită de serviciul public deconcentrat al

Ministerului Culturii si Cultelor, în a cărui rază teritorială se află imobilul;

b)planuri de situatie;

c)releveul actual al imobilului;

d)fotografii interioare si exterioare ale imobilului, ale împrejurimilor si ale sitului, după caz;

e)date referitoare la folosinta imobilului;

f)expertiza tehnică (depunerea la dosarul de clasare a expertizei tehnice este

facultativă);

2.documentatia istorică: studiul istorico-arhitectural întocmit de un specialist atestat

de Ministerul Culturii si Cultelor în domeniul monumentelor istorice;

3.documentatia privind situatia juridică:

a)copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra imobilului ori acte emise de autoritătile administratiei publice locale competente teritorial certificând situatia proprietătii asupra imobilului, conform evidentelor compartimentelor de impozite si taxe locale proprii sau aflate în subordinea acestora;

b)copii ale planului cadastral si ale cărtii funciare;

4.acte administrative:

a)cerere, în cazurile prevăzute la art. 13 pct. 2;

b)referatul de specialitate al serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii si Cultelor;

c)avizul comisiei regionale a monumentelor istorice, cu precizarea propunerii de clasare în grupa A sau, după caz, în grupa B a monumentelor istorice;

d)avizul Sectiunii de evidentă a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.

In primul rand, nu a existat un dosar de declasare constituit. In al doilea rand, nu au existat acte obligatorii ale dosarului de declasare prevazute de art. 14 alin. (1) din Normele metodologice:

- fisa analitica de inventariere prevazuta de pct. 1 lit. a)

- releveul actual al imobilului prevazut de pct. 1 lit. c)

- date referitoare la folosinta imobilului prevazute de pct. 1 lit. e)

- copii ale planului cadastral si ale cartii funciare, prevazute de pct. 3 lit. b)

- cererea prevazuta de pct. 4 lit. a) (asa cum am vazut in sectiunea B1)

- referatul de specialitate al Directiei pentru Cultura Bucuresti prevazut de pct. 4 lit. b) (asa cum vom vedea in sectiunea B6)

- avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice prevazut de pct. 4 lit. c) (asa cum vom vedea in sectiunea B5)

- avizul Sectiunii evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice prevazut de pct. 4 lit. d) (asa cum vom vedea in sectiunea B7)

B4.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009 s-a realizat un dosar de declasare, asa cum atesta adresa 328/12.03.2009 aflata la dosarul prezentei cauze.

B5. Ordinele de declasare au fost emise cu incalcarea articolului 34 a Legii 422/2001, fiind emise fara consultarea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice

Articolul 34 alin. (5) lit. c) a Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede:

(5) Comisiile zonale ale monumentelor istorice au urmatoarele atributii:

[...] c) analizeaza si propun Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice clasarea sau declasarea monumentelor istorice din regiunile lor de competenta în grupa A sau B, dupa caz;

Asa cum am aratat in sectiunea B4, aceasta prevedere este explicitata de Normele metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2260/2008, care in art. 14 alin. (1) pct. 4 lit. c) prevad necesitatea unui aviz din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.

Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea acestei prevederi. Astfel, Comisia Zonala a Monumentelor Istorice Bucuresti-Ilfov-Giurgiu nu a analizat dosarul de declasare a monumentului istoric.

B5.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009 a fost consultata Comisia Zonala a Monumentelor Istorice, asa cum atesta avizul 409/E/14.04.2009 aflat la dosarul prezentei cauze.

B6. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea 422/2001, in absenta unui referat intocmit de Directia pentru Cultura Bucuresti

Am aratat in sectiunea B4 ca art. 13 alin. (2) din Legea 422/2001 detaliat in art. 14 alin. (1) ale Normelor metodologice privind clasarea si declasarea ca era obligatoriu intocmirea unui referat de spacialitate din partea Directiei pentru Cultura Bucuresti. Nu exista un astfel de referat, dupa cum nu exista niciun act emis de Directia pentru Cultura Bucuresti in procedura de declasare.

B6.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009 a fost intocmit referatul privind solicitarea de declasare cu nr. SMI/328/14.04.2009 de catre Directia pentru Cultura Bucuresti, aflat la dosarul prezentei cauze.

B7. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea articolului 33 a Legii 422/2001 si al regulamentului de functionare al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, fiind emise fara consultarea sectiunii evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

Articolul 33 alin. (1) lit. d) din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede:

(1) Comisia Nationala a Monumentelor Istorice are urmatoarele atributii:

[…] d) propune clasarea, declasarea, neclasarea sau nedeclasarea si schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice;

Functionarea Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice este reglementata de Ordinul Ministrului Culturii si Cultelor nr. 2043/2002 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice[2]. Potrivit articolelor 5, 6 si 13 ale regulamentului:

Art. 5. (1) Comisia se constituie din 4 secţiuni, pe domenii de specialitate, conduse de către un preşedinte ales dintre membrii Comisiei; preşedinţii secţiunilor devin vicepreşedinţii Comisiei.

Art. 6. Secţiunile de specialitate ale Comisiei sunt:

- Secţiunea de evidenţă;

- Secţiunea tehnică (arhitectură, inginerie, arheologie);

- Secţiunea de componente artistice;

- Secţiunea de urbanism şi zone protejate.

Art. 13. Comisia are următoarele atribuţii principale:

[...] c) hotărăşte, pe baza propunerilor comisiilor regionale şi a Secţiunii de evidenţă, clasarea, neclasarea, declasarea şi schimbarea grupei monumentelor istorice;

Cu alte cuvinte, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice are specialisti de diferite competente (monumente propriu-zis, tehnica-inginerie, componente artistice, urbanism), iar sectiunea competenta pentru evaluarea calitatii de monument a unui imobil este sectiunea de evidenta. Comisia Nationala a Monumentelor Istorice este abilitata sa propuna Ministrului Culturii clasarea / declasarea unui imobil doar in urma analizei sectiunii competente, sectiunea de evidenta.

Acest argument este intarit, asa cum am aratat in sectiunea B4, de Normele metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2260/2008, care in art. 14 alin. (1) pct. 4 lit. d) prevad necesitatea unui aviz din partea Sectiunii evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.

Sectiunea de evidenta nu a fost consultata in declasarea imobilelor, iar decizia Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice s-a luat fara o analiza din partea acesteia acesteia. Prin urmare, ordinele de declasare au fost emise cu incalcarea art. 33 al Legii 422/2001 si al regulamentului de functionare al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.

B7.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009, conform avizului nr. 218/E/24.06.2009 aflat la dosarul cauzei, documentatia a fost dezbatuta in Sectiunea de evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.

B8. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea articolului 33 a Legii 422/2001, fara un aviz corespunzator al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

B8.1. Comisia Nationala a Monumentelor Istorice nu a fost constituita conform Legii 422/2001, deci era necompetenta sa avizeze cererea de declasare

Articolele 30 alin. (5) si 31 alin. (4) (in numerotarea articolelor legii anterioara republicarii din 20.11.2006, articolele 32 alin. (5) si 33 alin. (4)) din Legea 422/2001 prevad

Art. 30. [...] (5) Membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice sunt numiţi de ministrul culturii şi cultelor la propunerea: [...]

Art. 31. [...] (4) Preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice este numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor,

iar articolul 16 al Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 16. Comisia este compusă din 21 de membri, al căror mandat este de 5 ani.

Nu exista un act oficial emis cu mai putin de 5 ani inainte de ordinul de declasare in cauza prin care Ministrul Culturii sa fi numit membrii Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice su cel putin pe presedintele acesteia. Pe site-ul oficial al Ministerului Culturii www.cultura.ro, sectiunea Legislatie, subsectiunea Reglementari privind patrimoniul cultural national, este citat Ordinul Ministrului Culturii si Cultelor Nr. 2434 / 25.10.2006

privind nominalizarea membrilor Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, a Biroului Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, a Sectiunilor de specialitate ale acesteia si ale Comisiilor Zonale a Monumentelor Istorice. Acest ordin nu a fost insa niciodata publicat in Monitorul Oficial, prin urmare nu are calitate de act administrativ.

B8.2. Decizia Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice s-a luat cu incalcarea Regulamentului de functionare a acesteia

B8.2.1. Nu exista dovada cvorumului de sedinta si a numarului minim de voturi in favoarea declasarii

Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 26. (1) Şedinţele Comisiei şi ale structurilor sale, precum şi ale comisiilor regionale sunt legal constituite în prezenţa a două treimi din numărul total de membri.

(2) Deciziile sunt legal adoptate cu votul a cel puţin jumătate plus unul din numărul total al membrilor prezenţi; în caz de balotaj, votul preşedintelui este decisiv.

Nu exista nici dovada indeplinirii cvorumului de sedinta de doua treimi nici dovada votului favorabil al majoritatii celor prezenti.

B8.2.2. Decizia nu s-a luat in baza referatului intocmit si prezentat de Directia pentru Cultura Bucuresti si a referatului Directiei Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii

Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 34. Inspectorul direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, şi al Direcţiei monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, după caz, prezintă referatul său cuprinzând concluziile specialiştilor din direcţie şi propunerile de avizare, cu condiţii şi recomandări, sau, după caz, de respingere, motivând propunerea.

Conform manuscrisului „Comisia Nationala a Monumentelor Istorice / Plenul sedintei / 29.09.2010” pe care Ministerul Culturii il considera probabil procesul verbal al sedintei, nu s-au prezentat cele doua referate prevazute de regulament.

B8.2.3. Decizia s-a luat in prezenta beneficiarului

Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 36. Decizia privind acordarea avizelor, prin vot deschis sau, după caz, secret, se ia în absenţa elaboratorului documentaţiei şi a beneficiarului acesteia.

Conform manuscrisului „Comisia Nationala a Monumentelor Istorice / Plenul sedintei / 29.09.2010” pe care Ministerul Culturii il considera probabil procesul verbal al sedintei, decizia s-a luat in prezenta dlui. Sorin Oprescu, Primarul General, reprezentant legal al beneficiarului acesteia.

B8.2.4. Nu exista un proces verbal semnat de toti membrii Comisiei

Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 38. Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei, Biroului Comisiei, secţiunilor şi ale comisiilor regionale se semnează de către toţi membrii Comisiei.

Art. 42. (2) Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei, secţiunilor, Biroului Comisiei şi ale comisiilor regionale se arhivează în original la Direcţia monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor.

Paratii nu au depus in documentatia care a stat la baza emiterii ordinului de clasare un proces verbal al sedintei din 29.09.2011 semnat de membrii Comisiei. Exista doar un manuscris „Comisia Nationala a Monumentelor Istorice / Plenul sedintei / 29.09.2010”, care contine doua pagini. Acesta:

- nu este semnat de nicio persoana

- nu are un numar de inregistrare la Directia Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii.

B8.2.5. Nu exista un aviz al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

Regulamentului de functionare a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2043/2002 prevede

Art. 41. (1)Avizele acordate de Comisie şi de secţiuni se semnează de inspectorii şi referenţii Direcţiei monumentelor istorice din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, de preşedintele Comisiei şi se aprobă de către ministrul culturii şi cultelor.

Art. 42. Avizele se emit sub antetul Ministerului Culturii şi Cultelor - Direcţia monumentelor istorice sau, după caz, al Ministerului Culturii şi Cultelor - direcţia judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de competenţă.

Nu exista un aviz al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice, semnat de directorul Directiei Monumente istorice, cu antetul Ministerului Culturii.

B8.2.5.1. Practica administrativa

Pentru declasarea partiala a Casei Radulescu realizata anterior prin ordinul 2405/2009, a fost emis avizul nr. 218/E/24.06.2009 aflat la dosarul cauzei.

C. Asupra anularii ordinului de declasare nr. 2626/2010 privind Casa Radulescu

Prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2405/24.09.2009, aflat la dosarul cauzei, s-a declasat partial Casa Radulescu, mentinandu-se statutul de monument istoric pentru fatadele din Calea Grivitei si str. Buzesti (singurele ramase de fapt in picioare la momentul emiterii ordinului.

Prin plangerea prealabila nr. 3236/28.09.2010, aflata la dosarul cauzei, Municipiul Bucuresti prin Primarul General a solicitat modificarea ordinului 2405/24.09.2009 in sensul declasarii totale a monumentului istoric Casa Radulescu.

C1. Plangerea prealabila nr. 3236/28.09.2010 are valoarea juridica a unei cereri. Pentru modificarea ordinului 2405/2009, Ministerul Culturii trebuia sa parcurga procedura standard de emitere a unui ordin de declasare. Toate elementele de nelegalitate din sectiunea B se aplica si ordinului 2626/2010

C1.1. Asupra statutului juridic al plangerii prealabile prin care se solicita modificarea unui act administrativ

Legea 554/2004 prevede asupra procedurii prealabile:

Art. 2. (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

j) plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia;

Art. 7. (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Legiutorul diferentiaza intre situatia in care se solicita revocarea unui act de situatia in care se solicita modificarea unui act.

In cazul in care se solicita revocarea actului legiutorul instituie o procedura, cu termene stricte, in care autoritatea emitenta are posibilitatea de a revoca, fara alte operatiuni prealabile, actul emis. In cazul in care autoritatea nu revoca actul, petentul are dreptul la o actiune in contencios administrativ prin care sa solicite anularea actului.

In cazul in care se solicita modificarea actului legiutorul nu instituie o procedura stricta, nu instituie un termen pentru procedura prealabila, si nu da dreptul petentului la actiune in instanta in cazul solutionarii negative a plangerii prealabile. Prin urmare legiutorul da plangerii prealabile prin care se solicita modificarea unui act valoarea juridica a unei cereri oarecare.

In concluzie, in cazul in care doreste sa solutioneze favorabil o plangere prealabila prin care se solicita modificarea unui act administrativ, autoritatea emitenta trebuie sa parcurga aceleasi operatiuni administrative pe care trebuie sa le parcurga in cazul emiterii unui act administrativ.

C1.2. Municipiul Bucuresti nu a uzat de procedura administrativa prevazuta de art. 15 din Legea 422/2001 pentru modificarea Ordinului 2405/2009

Pentru a solicita modificarea ordinului 2405/2009 in sensul declasarii totale a Casei Radulescu, Municipiul Bucuresti avea la indemana procedura administrativa prevazuta de art. 15 alin. (1) a Legii 422/2001

Art. 15. - (1) Comunicarea de clasare, de declasare sau răspunsul privind neclasarea sau nedeclasarea pot fi contestate de proprietarul bunului imobil în cauză la Ministerul Culturii şi Cultelor în termen de 30 de zile de la data comunicării; contestaţia se soluţionează în termen de 30 de zile de la înregistrare.

Municipiul Bucuresti nu a uzat de acest drept.

C1.3. Concluzia sectiunii C1. Toate elementele de nelegalitate din sectiunea B se aplica si ordinului 2626/2010

Am aratat in sectiunea C1.1. ca plangerea prealabila nr. 3236/28.09.2010 are statutul juridic al unei cereri. Prin urmare, daca dorea sa solutioneze pozitiv aceasta cerere si sa declaseze total Casa Radulescu, Ministerul Culturii trebuia sa parcurga toti pasii procedurali descrisi in sectiunea B pentru a emite ordinul de declasare.

Elementele de nelegalitate B1, B2, B4-B8 descrise in sectiunea B pentru ordinul 2624/2010 pentru declasarea Hotel Marna se regasesc intocmai ca elemente de nelegalitate a ordinului 2626/2010 pentru declasarea totala a Casei Radulescu:

- nu a existat o cerere catre Directia pentru Cultura Bucuresti (B1)

- Directia pentru Cultura Bucutresti nu a declansat procedura de declasare (B2)

- nu a existat un dosar de declasare (B4)

- nu a fost consultata Comisia Zonala a Monumentelor Istorice (B5)

- nu a existat un referat al Directiei pentru Cultura Bucuresti (B6)

- nu a fost consultata Sectiunea evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (B7)

- nu a existat un aviz corespunzator al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice (B8).

C2. Chiar daca instanta apreciaza ca prin plangerea prealabila se puteau evita pasii procedurali, plangerea prealabila a fost tardiv formulata

Am argumentat in sectiunea C1.1 ca, daca o autoritate doreste solutionarea favorabila a unei plangeri prealabile prin care se cere modificarea unui act administrativ, trebuie sa parcurga aceleasi operatiuni administrative ca in cazul emiterii unui act administrativ nou.

In situatia in care instanta este in dezacord cu aceasta argumentatie, solicitam instantei sa constate ca plangerea prealabila nr. 3236/28.09.2010 a fost tardiv formulata.

Astfel, articolul 7 alin. (1) din Legea 554/2001 prevede o perioada de 30 de zile pentru plangerea prealabila impotriva unui act administrativ cu caracter individual. Ordinul 2405/2009 a fost publicat in Monitorul Oficial in 02.11.2009, deci perioada de contestare a expirat la 02.12.2009.

In sprijinul incadrarii ordinului nr. 2405/2009 ca act administrativ cu caracter individual, atasam sentinta civila nr. 7069/25.11.2011 prin care Curtea de Apel Bucuresti apreciaza ca un ordin de declasare este act administrativ cu caracter individual.

C3. Chiar daca instanta apreciaza ca prin plangerea prealabila se puteau evita anumiti pasi procedurali si ca plangerea prealabila nu a fost tardiv formulata, ordinul de declasare a fost emis ilegal, in absenta avizului Sectiunii evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si a unui aviz corespunzator al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice

Chiar daca instanta respinge argumentele noastre din sectiunile C1 si C2, argumentele din sectiunile B7 si B8 raman valabile si se aplica ordinului 2626/2010.

Legea 422/2001 prevede explicit avizul Sectiunii evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si avizul Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice pentru orice ordin de declasare.

Conform avizului 218/E/24.06.2009 aflat la dosarul cauzei, Sectiunea evidenta a Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice a avizat doar declasarea partiala a monumentului istoric (de fapt, asa cum am aratat, declasarea unor elemente deja demolate).

Toate criticile de legalitate ale „avizului” Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice pentru ordinul 2624/2010 prezentate in sectiunea B8 se reproduc intocmai ca critici de legalitate a ordinului 2626/2010.

C4. Ordinul de declasare a fost emis cu incalcarea conditiilor stabilite de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice

Conditia prin care imobilul se poate declasa, stabilita prin manuscrisul „Comisia Nationala a Monumentelor Istorice / Plenul sedintei / 29.09.2010” pe care Ministerul Culturii il considera procesul verbal al sedintei, este

se conditioneaza de elaborarea unui releveu complet de arhitectura si al componentelor artistice si recuperarea elementelor de componente artistice figurative si reamplasarea lor in replica executata

Aceasta conditie nu a fost preluata de ordinul de declasare nr. 2626/2010, care s-a emis deci cu incalcarea conditiilor stabilite de Comisia Nationala a Monumentelor Istorice

D. Asupra reconstruirii de catre parati a imobilelor Hotel Marna si Casa C-tin Radulescu pe amplasamentele pe care se gaseau inainte de distrugere

D1. Conform Constitutiei si Legii 554/2004, repararea pagubei trebuie dispusa de instanta de contencios administrativ

Am aratat in sectiunea A3.1 cum Constitutia Romaniei impune dreptul persoanei vatamate la recuperarea pagubei in sfera de jurisdictie a Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, adica in cadrul unei actiuni in contencios administrativ. Am aratat de asemenea cum aceste prevederi sunt detaliate in Legea 554/2004.

Prin urmare, daca instanta admite cererile de anulare a ordinelor de declasare, tot ea trebuie sa dispuna asupra repararii pagubei pe care aceste ordine au produs-o.

D2. Sunt indeplinite conditiile raspunderii administrativ-patrimoniale pe care doctrina le-a sintetizat in a antrena repararea pagubei

Doctrina a sintetizat conditiile care trebuie sa fie indeplinite pentru a antrena raspunderea administrativ-patrimoniala a autoritatii publice si deci obligarea acesteia la repararea pagubei. Astfel, profesorul Antonie Iorgovan in Tratat de drept administrativ, editia 2005, pag. 465, concluzioneaza

Plecand de la aceste conditii, in baza dreptului comun al contenciosului administrativ, ajungem la urmatoarele patru conditii ale raspunderii administrativ-patrimoniale: a) actul administrativ sa fie ilegal; b) existenta prejudiciului (material sau moral); c) raportul de cauzalitate intre actul ilegal si prejudiciu; d) culpa autoritatii publice.

In cazul de fata:

D2.a) Actele administrative sunt ilegale

Am aratat in sectiunile B si C ca ordinele de declasare in cauza sunt ilegale.

D2.b) Exista un prejudiciu, fiind demolate doua monumente istorice

In baza ordinelor de declasare, asa cum vom arata in detaliu in sectiunea D.2.c), cele doua imobile au fost total demolate.

In situatia in care instanta admite cererile de anulare ale celor doua ordine de declasare, in baza argumentelor din sectiunile B si C, cele doua imobile au statut de monument istoric, deci vorbim de demolarea a doua monumente istorice. Demolarea a doua monumente istorice constituie in mod evident un prejudiciu.

D2.c) Raportul de cauzalitate intre actul ilegal si prejudiciu

Urmare a celor doua ordine de declasare, Municipiului Bucuresti prin Primarul General a emis autorizatiile de defiintare nr. 596 si 598 din 08.12.2010 pentru desfiintarea celor doua imobile (pag. 27-31). In zilele de 10-12 decembrie 2010 cele doua imobile au fost desfiintate partial.

Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiilor nr. 596 si 598 prin sentinta civila nr. 3561/21.12.2010 pronuntata in dosarul 60056/3/2010, aflata la dosarul cauzei. In aceasta situatie, Municipiului Bucuresti prin Primarul General a emis autorizatiile de de desfiintare nr. 1 si 2 din 13.01.2011 (pag. 33-40). In zilele de 13-15 ianuarie 2011 cele doua imobile au fost desfiintate total, fapt confirmat de procesul verbal de eliberare amplasament din 18.01.2011 (pag. 41).

Autorizatiile de desfiintare nr. 596/2010 si 1/2011 mentioneaza ca sunt emise in baza ordinului de declasare nr. 2626/2010. Autorizatiile de desfiintare nr. 598/2010 si 2/2011 mentioneaza ca sunt emise in baza ordinului de declasare nr. 2624/2010.

Prin urmare demolarea celor doua monumente istorice este consecinta celor doua ordine de declasare in cauza.

D2.d) Culpa paratilor

D2.d).1. Culpa Ministrului Culturii si a Ministerului Culturii

D2.d).1.1. Doctrina prezuma culpa emitentului actului administrativ ilegal

Doctrina prezuma culpa autoritatii care a emis actul administrativ ilegal, lasand in seama reclamantului doar dovedirea culpei functionarului responsabil, daca reclamantul doreste sa indrepte actiunea si impotriva acestuia. Astfel, profesorul Antonie Iorgovan in Tratat de drept administrativ, editia 2005, pag. 467, mentioneaza

Mai departe este o deductie logica, nu se poate concepe ca raspunderea pentru actul administrativ propriu-zis, ce a fost declarat ilegal, sa nu presupuna culpa organului.

D2.d).1.2. Ministrul Culturii si Ministerul Culturii au refuzat sa actioneze pentru salvarea celor doua monumente istorice, ignorand chiar o hotarare judecatoreasca

Prin adresele

- 5023/13.12.2010 catre Ministrul Culturii si Ministerul Culturii

- 2113/13.12.2010 catre Directia pentru Cultura Bucuresti subordonata Ministerului Culturii

subscrisa a solicitat oprirea lucrarilor de demolare a Hotel Marna, intrucat acesta are statut de monument istoric pana la solutionarea dosarului nr. 11452/2/2010 prin care solicitam suspendarea executarii ordinului de declasare si nu exista aviz de desfiintare. Solicitarile au fost ignorate. Solicitarea a fost admisa insa de Tribunalul Bucuresti prin sentinta civila nr. 3561/2010 citata in sectiunea D.2.c), ceea ce dovedeste culpa Ministrului Culturii si a Ministerului Culturii.

Prin adresele

- 4679/24.11.2010 si 4680/24.11.2010 catre Ministrul Culturii si Ministerul Culturii

- 2022/24.11.2010 si 2023/24.12. 2010 catre Directia pentru Cultura Bucuresti subordonata Ministerului Culturii

am comunicat ca am introdus la Curtea de Apel Bucuresti dosarele nr. 11452/2/2010 si 11453/2/2010 si ca, conform legii, cele doua imobile a statut de monument istoric pana la finalizarea respectivelor dosare. Am solicitat ca Directia pentru Cultura Bucuresti sa nu emita avize de desfiintare. Solicitarea a fost ignorata.

Solicitarea a fost reiterata in adresele

- 23/10.01.2011 catre Directia pentru Cultura Bucuresti subordonata Ministerului Culturii

- 93/11.01.2011 catre Ministrul Culturii si Ministerul Culturii

semnate de mai multe organizatii neguvernamentale si de Observatorul Urban al Uniunii Arhitectilor din Romania. Solicitarea a fost ignorata, fiind emise avizele de desfiintare nr. 19/Z/2011 si 20/Z/2011 (pag. 32) pentru cele doua imobile.

Prin adresele

- 113/12.01.2011 catre Ministrul Culturii si Ministerul Culturii

- 63/12.01.2011 catre Directia pentru Cultura Bucuresti subordonata Ministerului Culturii

am comunicat sentinta civile nr. 3561/2010 prin care Tribunalul Bucuresti stabilea ca imobilele Hotel Marna si Casa Radulescu au statut de monument istoric pana la judecarea dosarelor 11452/2/2010 si 11453/2/2010. In ciuda acestei hotarari, Directia pentru Cultura Bucuresti subordonata Ministerului Culturii nu a revocat avizele de desfiintare nr. 19/Z/2011 si 20/Z/2011 pentru cele doua imobile.

D2.d).2. Culpa Municipiului Bucuresti

D2.d).2.1. Intrucat doctrina prezuma culpa emitentului, aceasta se rasfrange asupra beneficiarului care a solicitat actul ilegal si a asistat la incalcarea procedurilor legale in emiterea sa

Am aratat in sectiunea D2.d).1.1 ca doctrina prezuma culpa emitentului unui act ilegal. In cazul nostru, emitentul a emis actele in cauza la solicitarea Municipiului Bucuresti prin cererea nr. 3237/28.09.2010 si plangerea prealabila nr. 3236/28.09.2010.

Intrucat:

- s-a adresat direct Ministerului Culturii si nu Directiei pentru Cultura Bucuresti (sectiunea B1)

- a participat la sedinta Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice in ciuda interdictiei legale (sectiunea B8.2.3)

- participand la sedinta cunostea ca nu exista un dosar de declasare (sectiunea B4)

- participand la sedinta cunostea ca nu exista un referat al Directiei pentru Cultura Bucuresti (sectiunea B6)

- participand la sedinta cunostea ca declasarea nu a fost discutata in Sectiunea evidenta a Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice

beneficiarul Municipiul Bucuresti este vinovat la a fi solicitat si a fi asistat la incalcarea procedurilor legale in emiterea ordinelor de declasare.

D2.d).2.2. Municipiul Bucuresti a actionat cu rea credinta, incalcand legea si o hatarare judecatoreasca, pentru demolarea celor doua monumente istorice

Prin adresele 96037-96040/24.11.2010 am comunicat ca am introdus la Curtea de Apel Bucuresti dosarele nr. 11452/2/2010 si 11453/2/2010 si ca, conform legii, cele doua imobile a statut de monument istoric pana la finalizarea respectivelor dosare. Am solicitat ca Municipiul Bucuresti sa nu emita autorizatii de desfiintare. Solicitarea a fost ignorata, la data de 08.12.2010 fiind emise autorizatiile de desfiintare nr. 598/2010 pentru Hotel Marna si 596/2010 pentru Casa C-tin Radulescu.

Prin adresele 966772, 966774, 966775 si 966777 din 23.12.2010 am comunicat suspendarea executarii autorizatiilor de desfiintare nr. 596/2010 si 599/2010 de catre Tribunalul Bucuresti prin sentinta pronuntata in dosarul 60056/3/2010.

Prin adresele 969675, 969676 si 069678 din 12.01.2011, am comunicat motivarea sentintei civile nr. 3561 din 21.12.2010, cu sublinierea faptului ca imobilele isi pastreaza statut de monument istoric. Am reiterat cererea de a nu emite se emite autorizatii de desfiintare.

In ciuda solicitarilor noastre si mai ales in ciuda sentintei civile nr. 3561/21.12.2010, Municipiul Bucuresti prin Primarul General a emis autorizatiile de desfiintare nr. 1/2011 si 2/2011 cu acelasi continut ca autorizatiile 596/2010 si 598/2010 a caror executare fusese suspendata.

D3. Reconstruirea imobilului este singura posibilitate de reparare a pagubei

Am aratat in sectiunea D2.b) ca imobilele in cauza erau monumente istorice, iar disparitia lor a produs un prejudiciu interesului public. Nu exista o alta compensatie posibila in repararea prejudiciului decat operatiunea de reconstruire a lor.

D4. Prevederi legale legale privind reconstruirea monumentelor istorice demolate

D4.1. Articolul 24 alin. (3) din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede:

(3) În condiţiile legii, în cazul realizării de lucrări neautorizate, fără avize sau care încalcă avizele de specialitate, personalul de inspecţie abilitat are dreptul să întrerupă lucrările până la intrarea în legalitate, să aplice sancţiuni şi, după caz, să dispună revenirea la situaţia iniţială şi să sesizeze organele de cercetare penală.

Pe de o parte legiutorul prevede revenirea la situatia initiala in cazul distrugerii unui obiect de patrimoniu. Pe de alta parte, legiutorul da posibilitatea personalului de inspectie abilitat al Ministerului Culturii sa dispuna revenirea la situatia initiala. Cu atat mai mult instanta este indreptatita sa dispuna revenirea la situatia initiala.

D4.2. Articolul 54 din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede:

Art. 54. (1) Desfiintarea neautorizata, distrugerea partiala sau totala, exproprierea fara avizul Ministerului Culturii si Cultelor, degradarea, precum si profanarea monumentelor istorice constituie infractiuni si se sanctioneaza conform legii.

(2) În toate cazurile prevazute la alin. (1) faptuitorul este obligat la recuperarea materialului degradat si la reconstituirea monumentului sau a partilor de monument lezat, conform avizelor prevazute de prezenta lege.

D4.3. Articolul 54 din Legea 422/2001 este transpunerea in legislatia din Romania a articolului 9 din Conventia de la Granada pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei, ratificata de Parlamentul Romaniei prin Legea 157/1997:

Art. 9. Fiecare parte se angajeaza, potrivit propriilor sale prerogative, sa procedeze astfel încât infractiunile la legislatia de protectie a patrimoniului arhitectural sa faca obiectul unor masuri corespunzatoare si suficiente din partea autoritatii competente. Aceste masuri pot antrena, la nevoie, obligatia pentru autorii infractiunii de a demola o cladire noua, ilegal construita, sau de a reda starea anterioara a unui bun protejat.

D5. In privinta Casei Radulescu, Comisia Nationala a Monumentelor Istorice si studiul istoric prevad conditia reconstruirii

Am aratat in sectiunea C4 cum Comisia Nationala a Monumentelor Istorice prevede reconstruirea Casei Radulescu, cu incorporarea elementelor figurative extrase din oiginalul demolat.

Aceasta solutie este prevazuta si de studiul istoric din 2007, care prevede la pagina 19

Propunem relevarea cladirii din Calea Grivitei 80 la modul minutios si reconstruirea ei pe lotul liber din Calea Grivitei 78/str. Buzesti.

D6. Practica interna si internationala confirma procedura de reconstruire a valorilor de patrimoniu demolate

Exista numeroase exemple de reconstruire ale valorilor de patrimoniu.

In Romania: reconstruirea bisericii Sf. Spiridon – Vechi, a bisericii manastirii Cotroceni, a bisericii Sf. Vineri, a cladirii din str. Berzei 34 / str. Stirbei Voda 89, a cladirilor din str. Berzei nr. 81 si 89.

Pe plan international: reconstruirea campanilei din Piata San Marco din Venetia, a caselor din Piata Romerberg din Frankfurt, a Catedralei Isus Mantuitoorul din Moscova, a Frauenkirke din Dresda, a centrului medieval al Varsoviei, a podului Stari Most din Mostar.

D7. Monumentele istorice in cauza trebuie reconstruite pe locatia pe care se gaseau inainte de demolare

Am depus la dosarul cauzei studiul Identificarea resursei culturale prin prisma aspectelor esentiale din evolutia istorica, studiul de fundamentare pentru proiectul Dublare Diametrala Nord – Sud. Studiul atesta ca, in afara distrugerii fondului construit, distrugerea conturului actual al strazilor (trama stradala) si a dispunerii parcelelor (parcelarul) reprezinta o pierdere importanta pentru patrimoniul orasului.

Plansa nr. 14 de reglementari a studiului include terenurile pe care se gaseau imobilele in cauza in zona verde inchis, pentru care reglementarile sunt:

Obligatoriu de conservat:

-trama stradala – ca trasee si prospecte

-parcelarul – d.p.d.v. al fondului construit

-fondul construit

-spatiile verzi.

Prin urmare, este important ca reconstruirea celor doua monumente istorice sa se faca pe amplasamentul pe care se gaseau inainte de distrugere.

Pentru toate motivele indicate va solicitam:

A. Sa respingeti exceptiile formulate de parati

B. Sa anulati Ordinul Ministrului Culturii si Patrimoniului National nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Hotel Marna

C. Sa anulati Ordinul Ministrului Culturii si Patrimoniului National nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Casa C-tin Radulescu

D. Sa dispuneti reconstruirea de catre parati a imobilelor Hotel Marna si Casa C-tin Radulescu pe amplasamentele pe care se gaseau inainte de distrugere

Cu consideratie,

Asociatia Salvati Bucurestiul

prin Nicusor Dan, presedinte

[2] In actiune ne-am referit la Ordinul Ministrului Culturii si Cultelor nr. 2435/2006 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice si a Comisiilor Zonale ale Monumentelor Istorice. Acest ordin nu a fost insa niciodata publicat in Monitorul Oficial, prin urmare nu are calitate de act administrativ.